Ministrul Nicolae Ciucă, despre noua achiziție a României, un sistem de lansare rachete antinavă: „Reprezintă o nouă dovadă a încrederii”

Ministrul Nicolae Ciucă, despre noua achiziție a României, un sistem de lansare rachete antinavă: „Reprezintă o nouă dovadă a încrederii”
Nicolae Ciucă, premier desemnat (Sursa FOTO: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă)
Publicat: 18/10/2020, 08:52

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel Ciucă, a transmis pe pagina sa oficială de Facebook informații referitoare la achiziția de către România a unui sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă de la Statele Unite ale Americii.

Nicolae Ciucă a anunțat că cecerea României de a achiziționa sistemului de instalații mobile de lansare rachete antinavă a fost aprobată de către Departamentul de Stat al SUA, ceea ce „reprezintă o nouă dovadă a încrederii de care se bucură România în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două state”. De asemenea, acesta a precizat că șiu Congresul SUA a fost notificat în privința acestei achiziții.

România va avea sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă

„Țara noastră are un rol deosebit de important în dezvoltarea posturii Alianței Nord-Atlantice de apărare și descurajare la Marea Neagră. De aceea este necesară dezvoltarea și modernizarea capabilităților naționale, pentru o gestionare eficientă a provocărilor de securitate din regiune. Forțele Navale Române au nevoie de un sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă care să le permită îndeplinirea misiunilor de descurajare, neutralizare sau distrugere a navelor de suprafață adverse, dar și de apărare a căilor de comunicații maritime proprii”, a scris ministrul Apărării Naționale pe Facebook.

De asemenea, oficialul român a anunțat că, potrivit proiectului car va fi înaintat Parlamentului, producția și mentenanța sistemului de instalații mobile de lansare rachete antinavă va fi realizată în cooperare cu un „operator economic din industria de apărare din România”.

Nicolae Ciucă: „Procedurile noi de achiziții pentru programele majore de înzestrare trebuie să implice și industria românească de apărare”

„Acest sistem trebuie să fie nou, modern, interoperabil cu celelalte sisteme care sunt sau urmează să intre în înzestrarea Armatei României, dar și cu cele din dotarea altor state membre ale NATO. În ceea ce privește cooperarea tehnologică și industrială dintre producătorul sistemului și operatorul economic român cu care va colabora, în proiectul legii de achiziție care va fi înaintat Parlamentului este prevăzută cooperarea industrială privind producția si mentenanța cu un operator economic din industria de apărare din România”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

„Vor fi modernizate și dezvoltate facilități din industria națională de apărare!”

„Este important de subliniat ca procedurile noi de achiziții pentru programele majore de înzestrare trebuie să implice și industria românească de apărare, răspunzând astfel unui interes național de securitate: în situații de criză sau război să nu fie necesară trimiterea echipamentelor în afara teritoriului național. În plus, vor fi modernizate și dezvoltate facilități din industria națională de apărare, realizandu-se o infuzie de capital în economia românească și noi locuri de muncă cu un grad înalt de calificare”, a mai transmis șeful MApN.

Validarea, de către Departamentul de Stat al SUA, a cererii României privind achiziția unui sistem de instalații mobile…

Publicată de Nicolae Ionel Ciucă pe Sâmbătă, 17 octombrie 2020

Nicolae Ciucă, în vizită oficială în Statele Unite ale Americii

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și oficiali ai Armatei române militari au fost în vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la invitația secretarului american al apărării, Mark T. Esper, timp de cinci zile.

În timpul vizitei în SUA, ministrul Apărării a avut o serie de întâlniri cu înalți oficiali ai Departamentului Apărării SUA și a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Cimitirul Militar Național Arlington.

Înainte de vizita în SUA, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis printr-un comunicat oficial că „Vom avea mai multe întâlniri la Washington, D.C. cu înalți oficiali americani în care vom aborda preocupările noastre legate de evoluțiile din domeniul securității în regiunea Mării Negre, și, în context, necesitatea unei abordări coerente și consistente a posturii de apărare și descurajare în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice. Vom reafirma angajamentul României de a continua pe direcția dezvoltării capacității sale de apărare prin programe de instruire și de înzestrare cu sisteme de armament și echipamente performante și vom discuta despre modalitățile de consolidare a Parteneriatului strategic cu SUA”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Spitalele morții. Medic acuzat de malpraxis. Percheziții după uciderea unei paciente
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Ce răspuns a primit Florin Piersic de la Carmen Harra când a întrebat-o: "Carmen, eu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum recunoști un psihopat după mișcările capului
×